Cel mai iubit dintre pamanteni

Una din (foarte)putinele carti pe care le'am citit e "Cel mai iubit dintre pamanteni"de Marin Preda. Am citit'o in primul rand pentru ca trebuia sa mai schimb ceva si in al doilea rand am auzit ca ar fi misto. M'am gandit sa scriu un pasaj din volumul 1, exact prima pagina, care mi'o dat la moral, in termeni naturali:))

Enjoy!

"Moartea e un fenomen simplu in natura,numai oamenii il fac inspaimantator.Vorbesc de moartea naturala, care adesea e o dulce ispita. Inainte de a fi depus aici, in aceasta celula, din care nu voi mai iesi decat pentru a intra intr'o captivitate perpetua, in plimbarile mele solitare pe la amrginea orasului, pe poteci, uitandu'ma in jos si privind pamantul, un sentiment senin se insinua in sufletul meu, la inceput de dragost epentru el, pamantul negru, tacut, linistit, apoi de atractie, de dorinta, un fel d emelancolie, de nostalgie blanda, de a ma culca pe el si de a ramane acolo intins pentru totdeauna. Ceea ce si faceam, stand cu ochii spre cer, pana ce adormeam. Ma trezeam coplesit de un adanc sentiment de regret: de ce m'am mai trezit?

Dar moartea violenta, sinuciderea, la care esti impins de catre oameni? Tandra nepasare fata de lume te poate stapani intr'adevar numaic and te simti strain in propria'ti fiinta, dar cand, dimpotriva, ai constiinta ca ea e totul? Si stii cu certitudine ca acest totul nu va mai fi liber niciodata?[...] odata verdictul pronuntat, voi putea adresa lumii un tadru adio nepasator"